Bateria viitorului tocmai a fost creată și renunță complet la litiu

de: Nicoleta Apostol
12 03. 2018
iFixit

Câțiva cercetători australieni au creat prima baterie reîncărcabilă cu protoni din lume. Desigur, momentan bateria este un prototip, dar cercetătorii spun că este primul pas către crearea unor surse de energie mai accesibile și mai ecologice.

Oamenii de știință care au luat parte la acest proiect declară că, în decurs de cinci până la zece ani, bateria cu protoni ar putea concura cu bateriile litiu-ion, pe care le găsești disponibile în comerț.

„Bateriile litiu-ion sunt uimitoare, dar se bazează pe resurse extrem de rare și scumpe”, a declarat cercetătorul John Andrews. Expertul continuă prin a spune că nevoile energetice ale lumii cresc de la o zi la alta. El crede că bateriile cu proton au potențialul de a suplimenta sau chiar înlocui bateriile de litiu, prin simplul fapt că pentru fabricarea acestora, costurile și resursele sunt mai mici și mai comune.

„Bateria cu protoni este unul dintre potențialii contribuitori la satisfacerea cererii uriașe de stocare a energiei”, a mai spus Andrews. „Alimentarea bateriilor cu protoni are potențialul de a fi mult mai economică. Sursa principală utilizată de bateria noastră protonică este carbonul. Este abundent și ieftin, prin comparație cu aliajele de stocare a hidrogenului și a litiului necesare pentru reîncărcarea bateriilor litiu-ion”.

Un alt beneficiu al acestei baterii cu protoni este procesul ecologic. Carbonul pe care îl produce nu este ars sau eliberat în aer ca fum. Din start, acest proces o face mai ecologică decât bateriile standard cu litiu.

Costurile ecologice și economice sunt lucruri importante, care trebuie luate în considerare. Chiar și așa, potențialii consumatori se întreabă cât de bine funcționează bateria. La o primă testare, prototipul actual, care are o suprafață activă de 5,5 centimetri pătrați, este deja capabil să stocheze mai multă energie decât bateriile cu litiu.

Andrews și echipa lui lucrează în prezent la modalități de îmbunătățire a acumulatorului. „Lucrările viitoare se vor concentra în continuare pe îmbunătățirea performanței și a densității energetice prin folosirea materialelor bazate pe carbon stratificat atomic, ca grafenul”, a zis Andrews.